Creștinismul vs Criza

 

Ultima oară când am fost la biserică a fost la o înmormântare, și atunci pentru că erai musai. Sau, dacă nu era biserică, cel puțin capelă. Oricum, era un ”lăcaș sfânt”.

Să nu se interpreteze că am ceva cu creștinii sau Biserica Română.

Adică,  dacă vă ajută cu ceva faptul că aveți impresia că există ceva mai presus de chestia asta, ok,  d-aia numai dorm eu la noapte că nu știu cine strigă mult și tare că avem un Dumnezeu, Iisus sau cine știe ce Fecioare cu trei cerculețe în jurul capului.

De asemenea, nici dacă ești în extrema cealaltă, sau dacă ești evreu, sau cine știe ce religie ai inventat tu și crezi în ea.

Te ajută să te dezvolți psihic? Fizic? Bă… pe mine  nu mă ajută nicio forță divină. Psihic n-avut cu ce, încă nu am ajuns la nebuni. Fizic nici atât, de fapt, am 1,80 și 54 de kg. Ha, ha, ha.

Ce nu înțeleg eu e credința dusă la extrem și cum oamenii dau banii pentru credință, sau dacă nu bani, în cel mai bun caz dusul la biserică zilnic.

E, acum intervine mintea mea de copchilă care chiar are chestii de făcut.

De ce să plătești un popă să vină la tine în casă să citească nu știu ce? Citeșteți-le naibii singur. Ai fost la școală, știi! Nu știi? Nu e niciodată prea târziu să înveți. Faci și tu o economie că și așa e criză. Și pe lângă asta, am auzit că acum ca să te iei la biserică te costă undeva la vreo 1000 de lei. Adică, 1000 de lei doar la popă. Nu puneți la socoteală petrecerea și restaurantul și îmbrăcămintea și tot alaiul de nuntă. Nu, 1000 de lei doar popa. Și dacă mă gândesc mai bine, e mai mult de atât, că dai și nușu-cui-mâna-dreptă-a-popii (dar ce dracu a făcut mă popa cu mâna lui dreaptă!?).

Sau botezul. Ăsta e și mai și.

Sau dusul la biserică în fiecare duminică. Păăi băă creștineee, 60 de bani o lumânaree! Și na, dacă aprinzi peste tot pe unde se aprinde, tu crezi că îți ajung doar două? Mai bine ia frate pâine, că ai copchii acasă.

Creștinii buni scot bani buni pentru credință. Aș înnebuni dacă aș știi că 0.001% din banii pe care eu îi muncesc îi dau unuia care vine și îmi citește ceva, aruncă cu nițică apă ici colo și pe urmă se cară.

Anunțuri

Un gând despre “Creștinismul vs Criza

  1. Se pare ca tu nu ai nevoie de biserica, dar de Dumnezeu esti atrasa…
    Pentru ca e diferenta mare intre biserica si Dumnezeu – biserica este, din nefericire, o imagine deformata a ceea ce ar fi intentionat Dumnezeu. Toti oamenii slabi ajung sa conduca biserica si noi ne uitam la ei… scapand din vedere esentialul… Dumnezeu este bun si de partea noastra…
    Da, stiu, cand ai 1,80 si esti sanatoasa e greu sa crezi ca te-ar ajuta cu ceva Dumnezeu… Dar mai stai putin prin lumea aceasta si cand vei vedea cate greutati sunt si ca nu oamenii si nici chiar tu nu rezolvi problemele… ci deodata iti vine sa te rogi, ca iti dai seama ca doar o putere mai mare decat tine poate interveni…:-)
    Stateam odata de vorba cu un olandez care spunea cu invidie… voi romanii mai puteti crede in Dumnezeu (acum vorbeam despre Dumnezeu, da, nu despre biserica 🙂 ), pentru ca experimentati puterea lui, personal, va ajuta… noi ne ajutam singuri…
    Cand insa apare boala sau tristetea sau neimplinirea … nu te mai poti ajuta singur…
    Ei, sunt multe de spus…
    Succes la bloggarit! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s